Acasă » Știri » Știri externe » Mormântul lui Iisus Hristos a fost deschis din nou, după 500 de ani: „Am fost uimiţi ce am găsit sub plăcile de marmură”

Mormântul lui Iisus Hristos a fost deschis din nou, după 500 de ani: „Am fost uimiţi ce am găsit sub plăcile de marmură”

De: Cancan 05/04/2018 | 14:41
Mormântul lui Iisus Hristos a fost deschis din nou, după 500 de ani: Am fost uimiţi ce am găsit sub plăcile de marmură
Sursa foto: captură YouTube

Anul acesta, pe 8 aprilie, creștinii ortodocși serbează Paștele, la o săptămână diferență de cel catolic. Aceasta este una dintre cele mai importante sărbători și prin ea se reamintește de Învierea Mântuitorului din morţi, care înseamnă temelia învăţăturii de credinţă creştină. Acest moment important pentru Biserica Ortodoxă este strâns legat de mormântul lui Iisus Hristos, care se află în Biserica Mormântului Sfânt din Ierusalim. De altfel, milioane de oameni merg în fiecare an ca să se reculeagă aici, iar în zilele de Paște, este extrem de aglomerat. Recent, mormântul în care a fost depus trupul lui Iisus, potrivit specialiștilor, a fost redeschis după cinci secole.

Citește și: Lumina sfântă de la Ierusalim, adevăr sau mistificare

Situat în Biserica Mormântului Sfânt din Ierusalim, mormântul lui Iisus Hrist a fost acoperit cu plăci de marmură în secolul XVI, cel târziu.

„Plăcile de marmură ce acopereau mormântul au fost înlăturate şi am fost uimiţi de cantitatea de materiale aflate sub acestea. Vor exista lungi analize ştiinţifice, dar, în final, vom fi capabili să descoperim piatra pe suprafaţa căreia a fost depus trupul lui Iisus”, a declarat Fredrik Hiebert, un arheolog al National Geographic Society, potrivit descopera.ro.

Citește și: Când pică Paștele în 2019

În anul 2015, Partiarhia Ortodoxă Greacă din Ierusalim, cu acordul altor 2 mari comunităţi, au invitat membrii Universităţii Tehnice Naţionale din Atena să studieze acest sit, şi au demarat o nouă restaurare a sa în luna martie a anului 2016.

În tradiția creștină a fost consemnat faptul că Iisus a fost întins pe o piatră cioplită ce provenea dintr-o peşteră calcaroasă, după ce a fost răstignit. Vă reamintim că Mântuitorul a fost crucificat de către romani în anul 30 e.n. sau, probabil, în anul 33. La 3 zile după moartea Sa, a înviat, iar femeile care au venit să îi ungă trupul au constatat că mormântul era gol. Această piatră este acum anexată unei structuri numită Edicule (de la latinul „aedicule”, care înseamnă „casă mică”). Aceasta a fost reconstruită între anii 1808-1810, după ce a fost distrusă de un incendiu.

Existența Mormântului lui Iisus Hristos le dă posibilitatea cercetătorilor să studieze, ceea ce se consideră a fi pentru creștini, cel mai sfânt loc de pe Pământ. Analiza acelei pietre originale îi va ajuta să descopere nu numai forma originală a mormântului, ci şi cum a devenit un loc de venerare din momentul în care a fost identificat de către Elena, mama împăratului roman Constantin, în anul 326.

Înăuntrul acestui mormânt, lumina emanată de lumânări şi candele face posibilă observarea unor detalii care, de obicei, sunt trecute cu vederea. Biserica Mormântului Sfânt se află, în acest moment, în custodia a şase religii creştine. Biserica Ortodoxă Greacă, Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă Armeană deţin cel mai mult controlul asupra acestei zone, iar statutul unor părţi ale acestei biserici care sunt considerate locuri comune de veneraţie pentru toate religiile, inclusiv mormântul, a fost reglementat printr-un acord care consemna dreptul de custodie al tuturor religiilor.

Integritatea acelui Edicule menţionat anterior, restaurat în secolul XIX, a reprezentat o dilemă timp de zeci de ani. A fost afectat de cutremurul din anul 1927, iar autorităţile britanice au fost forţate să îl restaureze în anul 1947, prin poziţionarea unor grinzi exterioare.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Abonament nelimitat la Digi RCS-RDS România, cu doar 7.5 lei pe lună! Ce trebuie să faci
Abonament nelimitat la Digi RCS-RDS România, cu doar 7.5 lei pe lună! Ce trebuie să...
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Alexandru Tudor, omul de încredere al lui Gigi Becali. Nimeni nu l-a recunoscut: e pe drumul spre călugărie și a ajuns să arate așa la 52 de ani!
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Alexandru Tudor, omul de încredere al lui Gigi Becali. Nimeni...
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ce s-a ales de Dan Bordeianu, fostul iubit al Adelei Popescu. Din ce face bani și cu ce se ocupă acum actorul celebru din telenovele
Ce s-a ales de Dan Bordeianu, fostul iubit al Adelei Popescu. Din ce face bani...
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după...
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander într-un lansator-momâie lăsat de ucraineni în câmp
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander...
Un șofer a primit o amendă de 6600 de lei și a rămas fără permis 10 luni pentru haosul provocat în trafic fugind de poliție
Un șofer a primit o amendă de 6600 de lei și a rămas fără permis...
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Ce fotografie a postat Florin Piersic Jr. la scurt timp după ce tatăl lui a fost operat! Actorul a transmis un mesaj dureros: „Îmi lipsesc lacrimile”
Ce fotografie a postat Florin Piersic Jr. la scurt timp după ce tatăl lui a...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează de 40 de ani. „Mie nu mi-au plăcut niciodată bărbații mici de statură.”
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la...
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Ce televizor poți cumpăra cu doar 405 Lei de la ALTEX resigilate?
Ce televizor poți cumpăra cu doar 405 Lei de la ALTEX resigilate?
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Copacul pe care să-l plantezi în curte dacă vrei armonie și noroc. Face fructe ce au un beneficiu important pentru sănătate
Copacul pe care să-l plantezi în curte dacă vrei armonie și noroc. Face fructe ce...
Satul din România care a fost demolat în trei zile. Oamenii au fost obligați să se mute: “Nu a mai fost nicio casă”
Satul din România care a fost demolat în trei zile. Oamenii au fost obligați să...
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în...
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui...
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Elveţia a câştigat concursul Eurovision 2024. Cum arată clasamentul
Elveţia a câştigat concursul Eurovision 2024. Cum arată clasamentul
Statul plăteşte câte 15.000 de lei. Românii ce vor primi cele 2 vouchere. E urgent
Statul plăteşte câte 15.000 de lei. Românii ce vor primi cele 2 vouchere. E urgent
Macron, din ce în ce mai înverșunat. Noi declarații alarmante
Macron, din ce în ce mai înverșunat. Noi declarații alarmante
BANC | Servitoarea familiei Bulă este concediată
BANC | Servitoarea familiei Bulă este concediată
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa:...
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Novak Djokovic, lovit cu o sticlă în cap după victoria de la Roma. Tenismenul s-a prăbușit la pământ. Imagini cu un puternic impact emoțional
Novak Djokovic, lovit cu o sticlă în cap după victoria de la Roma. Tenismenul s-a...
Momente complicate pentru Ana Baniciu. Se împlinesc doi ani de la pierderea mamei. Ce mesaj a transmis vedeta
Momente complicate pentru Ana Baniciu. Se împlinesc doi ani de la pierderea mamei. Ce mesaj...
Planta care te ajută să ai un somn liniștit. Mulți o au în casă, dar nu știu că le poate rezolva o mare problemă
Planta care te ajută să ai un somn liniștit. Mulți o au în casă, dar...
Alina Bădic anunță noroc, fericire și realizări pentru 3 zodii. Vine o perioadă neașteptată peste acești nativi până pe 18 mai
Alina Bădic anunță noroc, fericire și realizări pentru 3 zodii. Vine o perioadă neașteptată peste...
×